Cod LMI: VL-II-m-A-09647
Categoria: A – monument de interes național
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1746
Adresa: Str. Horea 4
Localitate: oraș Băile Olănești
Județ: Vâlcea
Mai cunoscută ca “Biserica lui Horea” sau “Biserica de lemn din Albac”, Biserica de lemn Sf. Pantelimon din Băile Olănești este unul dintre cele mai frumoase exemple de construcții transilvănene în lemn. Ea se remarcă atât prin măiestria artistică a execuției, cât și prin valoarea istorică deosebită, dată de asocierea cu Vasile Ursu Nicola – Horea, conducătorul răscoalei țărănești din anul 1784 din Transilvania.
Construirea bisericii
Construcția bisericii a început în 1745 în Albac, județul Alba, aflat în apropiere de satul natal al lui Horea, și a fost finalizată un an mai târziu. Pentru edificarea bisericii s-au folosit bârne groase de lemn, cioplite și îmbinate la colțuri fără cuie, în stil coadă de rândunică. Silueta îngustă, grațioasă a bisericii, a fost înfrumusețată de sculpturi în lemn și de un brâu sub formă de funie, ce încă o mai înconjoară pe la mijlocul pereților exteriori.
Meșterii care au lucrat la această biserică au respectat tradițiile meșteșugărești și arhitecturale specifice Țării Moților, marcând în lemn, în același timp, și profunzimea tipică ortodoxismului. Sfințirea bisericii a avut loc în 1746, când acesteia i s-a dat hramul Nașterea Maicii Domnului.
Legătura cu Horea
Nu a fost stabilită cu certitudine o legătură între Horea și bisericuța din Albac, dar se speculează că aici a învățat să scrie și să citească, ba chiar că ar fi fost cântăreț în biserică, liderul răscoalei de la 1784. În plus, se crede că în această biserică Horea a luat parte la slujbele și predicile ținute de Sofronie, Ieromonahul de la Cioara (azi Săliștea, jud. Alba), lider al unei răscoale religioase antiuniate ce a culminat cu așa-numitul sinod de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761.
Continuator al luptei pentru pentru libertatea religioasă a creștin-ortodocșilor din Transilvania începută de ieromonahul Sofronie, Horea s-a rugat în bisericuța din Albac, împreună cu alți țărani, pentru unitatea românilor. Se spune chiar că, într-un colț ascuns al bisericii, în lemn stau inscripționate cuvintele “Nicula Urs”, așa cum și în inimile românilor a rămas întipărit sacrificiul făcut de Horea și nu numai.
De la Albac la Florica
Între 1746 și 1907, biserica de lemn din Albac s-a aflat în subordinea Protopopiatului ortodox din Câmpeni, servind nevoilor spirituale ale unei comunități din ce în ce mai mari. Pe fondul creșterii demografice din zonă, care a făcut ca bisericuța de devină neîncăpătoare, moții din Albac și-au construit în apropiere o altă biserică, din cărămidă și piatră. Cu acest prilej, autoritățile austro-ungare au dispus demolarea bisericii sub pretextul eliminării riscului de incendiu, deși adevăratul motiv era dorința de a distruge un simbol al răscoalelor țărănești din Transilvania. Lemnul rezultat în urma demolării urma să fie folosit pentru foc sau vândut pentru reparații, dar, odată demontată biserica, niciun localnic nu a vrut să se atingă de bârnele groase ale acesteia. Astfel, lemnul a rămas la marginea drumului ce străbătea Albacul…
Diverse surse relatează că, în acea perioadă, marele istoric Nicolae Iorga vizita Țara Moților, prilej cu care a aflat despre destinul trist al lăcașului de cult. Întors la București, acesta l-a contactat pe Ion I. C. Brătianu, pe atunci ministru de interne, și au întocmit împreună un plan pentru a salva bisericuța din Albac – acum redusă la stadiul de stivă de lemn – de la un final dramatic. În cadrul unei misiuni sub acoperire, în care se recomandă drept domnul Ionescu, Brătianu merge în Țara Moților și cumpără biserica drept lemne de foc, transportând-o apoi cu sănii trase de boi, cu plute pe Arieș și ulterior cu trenul.
Brătianu decide reconstruirea bisericii pemoșia sa de la Florica (azi Ștefănești, jud. Argeș), pentru care îi angajează pe meșterul dulgher Vesa Nicolae din Sohodol și ajutoarele sale. Aceștia reconstruiesc cu migală biserica pe o temelie nouă, păstrând materialele originale și înlocuind doar câteva grinzi care s-au pierdut în timpul transportului. La interior, Brătianu înnobilează biserica lui Horea cu donații care amintesc de ceilalți lideri ai răscoalei țărănești, Cloșca și Crișan, făcute de preotul Piso din Brad. Astfel, în bisericuță sunt montate “porțile împărătești de la biserica lui Cloșca din Cărpiniș și potirul de lemn de cireș de la Biserica din Mesteacăn, unde jurase Crișan”, ce contribuie la o înviere simbolică, pe teritoriul a ceea ce era atunci România, a idealurilor românilor de peste munți.
Conform articolului “Biserica lui Horea din Olănești” din Buletinul Monumentelor Istorice din 1973, semnat de Victoria Popovici, o resfințire a bisericii are loc în mai 1941, când aceasta primește hramul Sf. Arhangheli. Redăm pisania bisericii lui Horea după mutarea și montarea ei la moșia lui Brătianu de la Florica, în 1908: “Această sfântă biserică, cu hramul sfinților Arhangheli, au fost durată prin smerenia și cu arginții credincioșilor țărani români, în satul Albac din Munții Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci in curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s’au zidit biserica mai mândră în locul acestei sfioase bisericuțe de lemn, care, așa, ajunse în prag de pieire. Și. aflând-o spre pieire Ion I. C. Brătianu în anul 1907, când străbătând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s’au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înălțat-o aici, pe dealul Floricăi. Și au vrut Ion I. C. Brătianu sä fie târnosită această biserică în care s’au rugat odată Horia pentru norodul său și să fie închinată celor care fără de număr și fără de nume s’au jertfit pre ei întru slava și mărirea norodului român. Și, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I. C. Brătianu, s’au târnosit această sfântă biserică acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra.”
După moartea în 1927, la numai 63 de ani, a lui Ion I. C. Brătianu, bisericuța din Albac, strămutată la Florica, începe începe să fie dată din nou uitării. Prima biserică de lemn din Transilvania salvată ca monument istoric în România intră, pentru a doua oară, într-un con de umbră, urmând a fi complet părăsită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Biserica în literatură
Deja supranumită “Bisericuța călătoare”, biserica de lemn din Albac a trezit sentimente patriotice nu doar în rândul liderilor politici ai vremii din Regat, precum Iorga și Brătianu, ci și în cel al unor mari poeți români. În urma unei vizite la moșia Florica în 1908, Octavian Goga scrie o poezie răscolitoare despre biserica de lemn, intitulată “Bisericuța din Albac”, text care, alături de portretul lui Horea, străjuiește și acum intrarea în lăcaș. În 1934, Ion Pillat publică “Biserica lui Horea”, iar Aron Cotruș menționează biserica în “Amintirea lui Horea”.
De la Florica la Olănești
Noul salvator al bisericii din Albac a fost Preafericitul Justinian Marina, Patriarhul României, care a vizitat moșia Florica în anul 1954, împreună cu Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului. Văzând starea proastă în care se afla biserica, acesta a decis s-o mute la Olănești. Astfel, biserica a fost strămutată din nou, amplasată pe malul stâng al văii râului Olănești, pe terenul donat de Gheorghe Baicu din Pietriș-Comanca, și reclădită din temelie pe un fundament de piatră (bolovani de râu), respectând vechile însemnări. Ea a păstrat forma inițială de corabie și turla înaltă, care se ridică la 21 metri deasupra solului, părând, parcă, să atingă cerul.
Cu sprijinul Patriarhiei, biserica a fost împodobită cu o altă pictură, realizată de zugravii Dimitriu Nicolaide și Hortensia Masichievici, și a înzestrată cu noi odoare. Resfințirea bisericii a avut loc la 12 octombrie 1958.
Istoria recentă a bisericii
Biserica a trecut printr-un amplu proces de consolidare, conservare și restaurare generală, finalizat în 1996. În același an, cu prilejul aniversării a 250 de ani de la construire, bisericuța din Albac a fost resfințită, slujba fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. Astăzi, biserica lui Horea poartă hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sf. Mare Mucenic Pantelimon
Bijuterie a arhitecturii transilvănene și a măiestriei meșterilor din Albac, biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon din Băile Olănești este, mai presus de o clădire sau un lăcaș de cult, un simbol al istoriei poporului român. Monument unic în patrimoniul cultural, istoric, religios și arhitectural românesc, ea se impune ca un reper coagulant între trei dintre regiunile României (Transilvania, Muntenia și Oltenia) în care și-a găsit casă.
