Despre

Monumente din Oltenia

Pe unele le cunoaștem după nume, pe altele după siluetă;

de unele am auzit, dar nu ne-am intersectat pașii până acum.

De cele mai multe nici nu știam că există. Ele sunt monumentele istorice ale Olteniei!

 

MonumenteOltenia.ro este o colecție de imagini și informații despre monumentele istorice ale Olteniei, așa cum apar ele în Lista Monumentelor Istorice emisă de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Site-ul s-a născut din dorința de a aduce la lumină informații, povești și legende despre fiecare din cele 3317 monumente, ansambluri și situri arheologice de interes național și local din cele cinci județe ale Olteniei (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea)*. Principalele obiective al site-ului MonumenteOltenia.ro sunt facilitarea accesului publicului larg la informații relevante despre patrimoniul istoric, cultural și turistic al regiunii Oltenia și conștientizarea publicului larg cu privire la potențialul istoric, cultural și turistic al zonei.

Portalul MonumenteOltenia.ro este un proiect al Asociației Monumente Oltenia și toate drepturile asupra conținutului site-ului îi revin acesteia. Asociația Monumente Oltenia este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă înființată în 2014, ce activează în domeniul cultural-turistic. Scopul asociației este creșterea inteligentă și dezvoltarea durabilă și coezivă din punct de vedere turistic, cultural, social și educativ a regiunii Oltenia.

* Pentru a evita disputele și dezbaterile cu privire la întinderea regiunii istorice Oltenia (între culoarul Timiș-Cerna la vest și râul Olt la est), noi vom lua în considerare împărțirea actuală a României în regiuni de dezvoltare, care îi atribuie Olteniei cele cinci județe sus-menționate în integralitatea lor.

Scroll to Top