Editia XX a Alaiului calusului oltenesc, la Craiova

Alaiul Calusului Oltenesc 2018
Alaiul Calusului Oltenesc 2018

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Municipal Craiova, organizează în Duminica Rusaliilor, 27 mai 2018, începând cu ora 9:30, cea de-a XX-a ediție a Alaiului Căluşului Oltenesc.

Peste 100 de călușari din judeţele Dolj și Olt se vor reuni în Piaţa Mihai Viteazul, la ora 9:30, şi vor porni în alai pe strada Unirii, la 10:30, spre Parcul Nicolae Romanescu, unde vor prezenta dansul lor ritualic, în zona Debarcader.

Vor participa cetele de căluşari din localitățile doljene: Coţofenii din Dos (sat Potmelţu), Dăbuleni, Giurgiţa, Goieşti, Sopot (sat Pietroaia), Şimnicu de Sus (sat Leşile), Ciupercenii Noi și ceata de la Sârbii – Măgura, din județul Olt.

„Căluşarii joacă în zilele de la înălţare până la Rusalii; în acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururi jucând şi săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc i-ar munci strigoaicele, sau, cum le zic ei, Frumoasele(…). Căluşarii trebuie să fie primiţi în toate casele deoarece se crede, că de dînşii fug Dînsele şi Ielele, care fac rău go­spodarilor, pocesc şi fură copiii. După terminarea jocurilor, sfarmă obiectele sau insigniile lor (iepurele, beţele şi biciul), le îngroapă, și fug fără să se uite înapoi, ca să nu-i pocească Rusaliile.“ T. Pamfile, Sărbătorile la români

Dansul Căluşului a fost inclus în anul 2005 în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Scroll to Top