15
Dec-2014

Festivalul Brazilor de Craciun

În perioada 16-17 decembrie 2014, Consiliul Județean Dolj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj organizează “Festivalul Brazilor de Crăciun”! Evenimentul, ce se va desfășura în perioada amintită în intervalul orar 13:00 – 16:00, va avea loc în Galeriile “Cromatic” ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, găzduit în Casa Chirchiubeșa-Palada, str. Al. Macedonski, nr. 28.

Casa Chirchiubesa Palada Craiova, Craiova

Casa Chirchiubeșa-Palada

Festivalul include două evenimente, “Micul artist” și “2π – Pianiști și Pictori”, ce pun în valoare abilitățile artistice, creativitatea, imaginația și talentul elevilor din Dolj. Timp de două zile, elevii vor expune lucrări de grafică, pictură și vor cânta la pian, vestind astfel Sărbătorile de iarnă și aducând aproape de sufletele noastre această magică perioadă a anului. Alături de copii se va afla și arhitectul Bogdan Bobin, ce va participa cu o expoziție de obiecte handmade.

Festivalul Brazilor de Crăciun este rodul parteneriatului educațional al C.J.C.P.C.T. Dolj cu mai multe școli din județele Dolj și Gorj. Coordonatorii celor două proiecte sunt prof. Dorina Smarandache și prof. Oana Constantinescu, de la Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova.

0

 likes / 0 Comentarii
Share acest post

Adaugă comentariu


Click pe formular pentru scroll