Inaugurarea Muzeului de Arta din Craiova

Joi, 19 martie 2015, la ora 11:00, a avut loc inaugurarea oficială a Muzeului de Artă din Craiova, găzduit în Palatul Jean Mihail. Deschiderea muzeului după lunga perioadă în care a fost închis pentru restaurare a avut loc în prezența oficialităților, a partenerilor instituțiilor și a reprezentanților presei locale. Începând de vineri, 20 martie 2015, Muzeul de Artă din Craiova își va deschide porțile și publicului larg.

Printre participanții la eveniment s-au numărat manageri ai instituțiilor de cultură din Craiova, profesori universitari, scriitori, arhitecți, oameni de cultură și jurnaliști craioveni. Primirea acestora în holul muzeului a fost făcută pe un fundal sonor asigurat de quartetul “Glamour” al Filarmonicii Oltenia. Evenimentul a debutat cu discursuri din partea președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primarului Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a directoarei ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu, a managerului Muzeului de Artă, Emilian Ștefârță, și a președintelui Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Virgil Nițulescu.

Inaugurarea Muzeului de Arta din Craiova - discursuri
Inaugurarea Muzeului de Arta din Craiova – discursuri

A urmat apoi un tur al muzeului, condus de doamna muzeograf Valentina Călin, care a spus poveștile din spatele palatului și al operelor expuse în el. Au putut fi admirate valoroase picturi de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Constantin Lecca, Nicolae Tonitza, Carol Popp de Szatmary sau Theodor Pallady și sculpturi de Ion Jalea. Punctul final al turului l-a reprezentat chiar piesa de rezistență a colecțiilor muzeului, cabinetul Constantin Brâncuși, unde sunt expuse “Ecorșeul (Jupuitul)”, un scaun realizat de Brâncuși pe când era elev al Școlii de Arte și Meserii din Craiova, și operele “Vitellius”, “Cap de copil”, “Orgoliu”, “Coapsa”, “Sărutul” și “Domnișoara Pogany”.

Începând de vineri, 20 martie 2015, Muzeul de Artă din Craiova își va deschide porțile publicului după următorul program de vizitare: marți – duminică, între orele 10:00-17:00. Prețul unui bilet este de 5 lei, iar elevii, studenții și pensionari beneficiază de bilete cu preț redus la jumătate.

Cu ocazia inaugurării muzeului, și site-ul instituției a primit haine noi. Din păcate, momentan noul site al Muzeului de Artă returnează vizitatorilor doar pagini goale, fără a le oferi acestora informații despre istoricul clădirii sau al instituției, despre exponatele din muzeu, despre prețul biletelor sau orarul de vizitare. Sperăm ca, odată cu popularizarea site-ului cu informații, să se aibă în vedere și traducerea conținutului în cel puțin o limbă de circulație internațională!

Click aici pentru a vizualiza întregul album foto de la inaugurarea Muzeului de Artă din Craiova!

Scroll to Top