Cod LMI: VL-II-a-A-09697
Categoria: A – monument de interes național
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1388-1391, sec. XVI; XVII, XVIII
Adresa: Calea lui Traian 816
Localitate: localitate componentă Căciulata, oraș Călimănești
Județ: Vâlcea
Situată într-un spațiu idilic, pe malul Oltului, Mânăstirea Cozia este cea mai frumoasă și mai importantă ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), precum și una din cele mai frumoase așezări monahale din sud-estul Europei. Construită între anii 1386 (sau 1387, după alte surse) – 1388 și restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, Mânăstirea Cozia este un monument istoric de arhitectură de importanță națională. Complexul arhitectural înscris pe Lista Monumentelor Istorice cuprinde Biserica “Sf. Treime” (VL-II-a-A-09697.01), Paraclisul “Adormirea Maicii Domnului” (VL-II-a-A-09697.02), Paraclisul “Duminica Tuturor Sfinților” (VL-II-a-A-09697.03), Trapeza (VL-II-a-A-09697.04), Bolnița “Sf. Apostoli” (VL-II-a-A-09697.05) și corpul de clădiri ale incintei – laturile de nord, est și sud (VL-II-a-A-09697.06).
Înfățișarea actuală a mânăstirii este dată de un șir lung de restaurări de-a lungul secolelor. Restaurările cele mai importante au fost făcute de Neagoe Basarab în 1517, de egumenul Amfilohie la sfârșitul secolului al XVI-lea, de Șerban Cantacuzino în secolul al XVIII-lea, de Comisiunea Monumentelor Istorice între anii 1920 și 1930 și de Direcția Monumentelor Istorice între anii 1958 și 1960. Prin efortul financiar al călugărilor de la Cozia, între 1983 și 1985 a fost restaurată pictura murală din Biserica Sf. Treime (cunoscută ca Biserica Mare), iar începând cu anul 2000 s-a introdus încălzirea geotermală și au fost realizate ample lucrări de reparații și întreținere a mânăstirii.
SCURT ISTORIC
Cozia în secolul al XIV-lea
Mânăstirea Cozia este situată pe Valea Oltului, fiind înălțată aici de Mircea cel Bătrân (1355-1418) ca să păzească “vadul Oltului și drumul către cetatea de Scaun a țării”. Alte surse îl indică pe tatăl său, Radu I (1330-1383), drept ctitor al mânăstirii (cunoscută pe vremea sa sub numele de Nucet), fiii săi, Dan și Mircea fiind cei ce au finalizat construcția acesteia. La 18 mai 1388, Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia și a întemeiat mânăstirile de la Vodița și Tismana, a oficiat slujba de sfințire a mânăstirii, iar primul egumen însărcinat să conducă obștea monahală a Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său.
Din timpul lui Mircea cel Bătrân datează în forma originală Biserica Mare de la Cozia, cu hramul Sf. Treime, – cu excepția pridvorului -, și fundațiile clădirilor mânăstirești care alcătuiesc incinta interioară pe laturile de est și sud. Tot atunci ar fi fost construită o fântână care asigura apa necesară ridicării bisericii, existența ei fiind atestată de cercetările arheologice din 1960.
Cozia în secolul al XV-lea
Încă din timpul lui Mircea cel Bătrân, Mânăstirea Cozia a găzduit o școală mânăstirească, devenind unul din cele mai puternice centre culturale românești, unde se învăța carte românească și slavonă.
La 31 ianuarie 1418, marele voievod Mircea cel Bătrân s-a stins din viață la Curtea de Argeș, la vârsta de 60 de ani. Mânăstirea Cozia a fost aleasă de ctitorul său să îi fie loc de odihnă veșnică, acesta fiind înmormântat în pronaosul Bisericii Sf. Treime la 4 februarie 1418.
Cozia în secolul al XVI-lea
Între 1517 și 1520, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, mânăstirea a fost restaurată. Pictura a fost renovată în 1517, tot atunci construindu-se și havuzul din fața Bisericii Mari și cișmeaua de sub foișorul de nord.
Bolnița Mânăstirii Cozia a fost construită în 1542-1543 în timpul domniei lui Radu Paisie (pe numele său de monah Petru de la Argeș).
Tot în secolul al XVI-lea, probabil în timpul domnitorilor Neagoe Basarab și Radu Paisie, au fost construite și corpurile de clădiri care mărgineau curtea exterioară a mânăstirii spre sud și spre vest.
În 1583, în timpul domnitorului Mihnea Turcitul, egumenul Amfilohie a construit pe latura de sud a incintei interioare paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care îi poartă numele. Tot egumenul a ridicat și clădirile de pe latura estică a incintei, alcătuită din casele domnești și foișorul lui Mircea (actualmente muzeul), care au avut inițial destinația de arhondaric (casa pentru oaspeți).
Cozia în secolul al XVIII-lea
La începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească, mânăstirea a trecut printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea. În această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost refăcută latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte cuhnia sau bucătăria brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua de sub foișor (fântâna lui Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele egumenești (foișorul și încăperile boltite care adăpostesc actuala stăreție) de pe latura de sud a incintei interioare.
În 1710, arhimandritul Ioan de la Hurezi construiește în colțul de nord-est al incintei interioare paraclisul cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, cunoscut sub numele de casele Hurezeanului.
În 1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări de fortificare a Mânăstirii Cozia. Austriecii au construit două redute, în colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei, și altul la circa 50 de metri de aripa sudică a mânăstirii. Ambele ziduri au fost distruse în timpul războiului turco-austriac din 1788.
Tot din perioada stăpânirii austriece în Oltenia datează și cea mai veche reprezentare a așezării monastice de la Cozia: releveul lui Johan Weiss, realizat în 1728-1731. Pe atunci, incinta mânăstirii se întindea până la șoseaua actuală și cuprindea incinta interioară, în centrul căreia era situată Biserica Mare, înconjurată de chilii pe toate cele patru laturi (din care se păstrează astăzi cele de pe laturile de sud, est și nord), curtea exterioară, prevăzută cu două redute de apărare, și incinta bolniței.
Cozia în secolul al XIX-lea
Secolul al XIX-lea a fost unul al suferinței pentru destinul Mânăstirii Cozia. Înfrânți de turci în timpul Revoluției din 1821, eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti (după moartea lui Tudor Vladimirescu) s-au refugiat la Cozia. Turcii au atacat mânăstirea, au incendiat-o și au profanat picturile și au deschis mormintele, în speranța că vor găsi înăuntru mari comori.
Mijlocul veacului s-a suprapus peste domniile fraților Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. În perioada 1847-1856, chiliile dimprejurul mânăstirii, zidite la 1386 din cărămidă și piatră, și clopotnița au fost dărâmate în cea mai are parte, iar materialele din dărâmături au fost folosite la îndreptarea terenului și la construirea a două pavilioane cu camere.
În 1859, furia Oltului a distrus paraclisul lui Ioan de la Hurezi.
În urma votării Legii secularizării averilor mânăstirești la 17/29 decembrie 1863, mânăstirea a rămas fără 1235 hectare de teren. Ulterior au mai dispărut și trei clopote dăruite mânăstirii de Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail.
La sfârșitul secolului al XIX –lea, între 1879 și 1894, Mânăstirea Cozia a fost transformată în pușcărie, fiind sucursală a penitenciarului de la Ocnele Mari. Printre cei 200 de pușcăriași închiși aici s-a aflat și Dimitrie (Grigore) Pantazescu Popescu, celebru pentru furtul, în 1875, a tezaurului „Cloșca cu puii de aur”. Acesta a și fost ucis pe când încerca să evadeze de la Cozia.
Cozia în secolul al XX-lea
Nici secolul al XX-lea nu a început sub auspicii favorabile la Mânăstirea Cozia, care a fost folosită până în 1920 în alte scopuri. După ce a fost penitenciar, mânăstirea a găzduit și elevele de la azilul “Doamna Elena” din București.
În anul 1917, mânăstirea a fost ocupată de trupe austro-germane, devenind lagăr de prizonieri și spital, iar Biserica Mare a fost transformată în grajd pentru caii inamicilor ocupanți. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu, scria Ministerului Culturii că “Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat și au profanat acest sfânt locaș, biserica și paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le și lăsându-le într-o completă ruină”.
Trupele care au ocupat Cozia au spart piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, aceasta fiind refăcută în 1936, cu o pisanie alcătuită de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost schimbată, în locul ei așezându-se pe mormîntul voievodului actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria. Pe această piatră se poate citi inscripția: “Aici odihnesc rămășițele lui Mircea, Domnul Țării Românești, adormit în anul 1418.”
Perioada 1958-1962 a însemnat una de prefacere a mânăstirii, care a fost restaurată din nou. Cu această ocazie s-au consolidat chiliile și a fost reconstruit și paraclisul lui Ioan de la Hurezi. Lucrările de restaurare au continuat și după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului și ale Arhimandritului Gamaliil Vaida, starețul de atunci al Sfintei Mânăstiri Cozia.
BISERICA SF. TREIME (BISERICA MARE)
Biserica Mare a Mânăstirii Cozia, ce poartă hramul Sf. Treime, este o realizare arhitecturală și artistică de mare valoare, remarcându-se prin elemente de construcție originale, ce integrează în mod natural caracteristicile stilului bizantine cu cele ale arhitecturii balcanice și artei autohtone a zidirii bisericilor în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Ridicată de un arhitect sârb chemat de Mircea cel Bătrân în Țara Românească, Cozia este o variantă a monumentelor din această școală sârbească din zona Moravei (Kruševac, Veluce, Naupara, Ljubostinja, Rovanica, Calenic). De asemenea, biserica impresionează nu doar prin aspect, ci și prin durabilitatea sa spectaculoasă, care i-a permis să rămână în picioare timp de peste șase secole.
Biserica Sf. Treime este construită din piatră de talie (conform dexonline.ro: piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării) și cărămidă, grosimea zidurilor exterioare fiind de 1,3 m. Planul bisericii este triconc (conform dexonline.ro: înscrie trei abside opuse intrării, racordate între ele prin intermediul unui dreptunghi), fiind structurat inițial în altar, naos, pronaos. Naosul este foarte spațios, deasupra sa fiind înălțată o turlă. Zidul care desparte naosul și pronaosul are grosimea de 1,4 m. Pronaosul are forma aproape pătrată și este acoperit la rândul său de o boltă semicilindrică. Pridvorul a fost adăugat abia în 1707, iar inscripția, care a fost și ea înlocuită în repetate rânduri, citește: “Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s’au înălțat din temelie această sfântă Biserică, de creștinul Domn al Țării Românești, Io Mircea Voevod, la leat 6894-1386 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâiu, pentru mulțimea anilor, au luat iarăș această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s’ au îndurat, în zilele Prea Luminatului Domn Constantin B. B. Voevod, fiind Mitropolit al Țării Românești Kir Teodosie și ostenitor Kir Antim (Ivireanul) Episcopul de Râmnic, leat 7215-1707, în egumenia Prea cuv. Kir Mihail.”
La exterior, Biserica Mare de la Cozia impresionează prin eleganța, varietatea și bogăția ornamentației executate în piatră (arcaturi, ferestre și rozete cu ancadramente unice, motivul vulturului bicefal bizantin, cruciulițele din jurul rozetelor etc).
La interior, conform tradiției, pronaosul este destinat funcției funerare, el adăpostind mormântul lui Mircea cel Bătrân, mormintele altor membri ai familiei sale: doamna Mara, Mihail Voievod, Dan Voievod, al Maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, al Mitropolitului Varlaam și ale altora.
Policandrele din pronaos și naos datează din epoca lui Constantin Brâncoveanu, cel din naos având inscripționată data confecționării (1691).
Catapeteasma originală, de lemn, a fost distrusă de foc, cea actuală, de zid, realizată în tehnica stucaturii, datând din 1794, din timpul domniei lui Alexandru Moruzi. Împreună cu icoanele împărătești, ea a fost făcută de Teodosie, egumenul Coziei. Zugrăveala actuală a catapetesmei datează din 1907, când a fost realizată de pictorul Covaci, în timpul Episcopului Atanasie.
Pictura din pronaos și dintr-o mică parte din naos și altar datează din secolul al XIV-lea, fiind considerată al doilea ansamblu pictural din Țara Românească, ca vechime, după cel de la Biserica domnească din Curtea de Argeș. Pictura naosului și altarului a fost refăcută în epoca brâncovenească, între anii 1704-1705, de Preda și fiii săi: Ianache, Mihail și Sima, la inițiativa jupânului Șerban Cantacuzino biv vel Paharnic, feciorul spătarului Drăghici. Familia Cantacuzinilor este pictată la intrare în naos pe partea stângă, în dreapta aflându-se tabloul votiv al lui Mircea, care îl reprezintă pe voievod alături de fiul său Mihail, ținând în mâini biserica și închinând-o Sfintei Fecioare Maria cu Iisus în brațe. Pictura pridvorului a fost realizată între anii 1705-1707 de Andrei, Constantin și Gheorghe. Pictura murală a Bisericii Mari a fost restaurată în anii ‘80 de un colectiv de 12 pictori specialiști. Lucrările de restaurare la altar, turlă și pridvor s-au definitivat în 1984, iar în naos s-au executat parțial. În 1985 s-a finisat spălarea picturii din secolul al XVIII-lea și s-a pus în valoare lucrarea cea mai prețioasă, pictura originală din secolul al XIV-lea din pronaos.
PARACLISUL ADORMIREA MAICII DOMNULUI
Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, situat în partea de sud-est a incintei, a fost zidit de ieromonahul Amfilohie, egumenul Coziei, la 1583, între “camerele domnești” de la sud și “cerdacul lui Mircea” de la est. În prezent, acest paraclis este funcțional și în afara liturghiei din ziua de hram, aici oficiindu-se ocazional și alte slujbe.
Se păstrează pisania în limba slavonă, măiestrit săpată în piatră, așezată la intrarea vestică, deasupra ușii, și, din picturile originale, icoana hramului pictată deasupra ușii de la cealaltă intrare în paraclis, dinspre muzeu, datând din secolul al XVI-lea. Restul frescelor sunt refăcute în secolul al XIX-lea de Voicu din Pitești.
PARACLISUL DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR
Paraclisul Duminica Tuturor Sfinților, situat în partea de nord-est a incintei, simetric față de paraclisul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria Arhimandritului Ioan de la Hurezi, duhovnicul Voievodului Constantin Brâncoveanu. În 1710, acesta a ridicat la Mânăstirea Cozia “Sfântul Paraclis…, cu zugrăveala și cu toate ce au trebuință sfintele biserici” și anexele sale, două camere boltite și foișorul.
Jumătate din acest paraclis s-a prăbușit în Olt în 1859, cu tot cu turlă, picturi și obiecte de cult. Refacerea paraclisului s-a făcut abia în anul 1959.
În interior se mai păstrează o parte din picturile originale, datând din epoca brâncovenească, precum și următoarele portrete ctitoricești zugrăvite pe peretele de vest: Mircea cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanu, “Damaschin Episcopul Râmnicului”, Ioan “Egumen Cozianul”.
BOLNIȚA SF. APOSTOLI
Bolnița Sf. Apostoli a fost zidită între 1542 și 1543 de Petru, feciorul din flori al lui Radu cel Mare, fost egumen al Mânăstirii Argeș sub numele de Petru sau Paisie de la Argeș, și care, ajuns domnitor, și-a luat numele de Radu Vodă (Radu Paisie, Radu Paisie Petru). Unii istorici susțin că bolnița este un monument de ispirație moldovenească și că arhitectul ar fi fost moldovean. Alții apără ipoteza că bolnița e o construcție de influență sârbo-bizantină, preponderentă în acea epocă în Oltenia și Muntenia, iar arhitectul și zugravii, sârbi.
Altădată cuprinsă în incinta mânăstirii, bolnița a fost despărțită de aceasta când s-au spart zidurile împrejmuitoare ale Coziei pentru a se face loc șoselei ce merge de-a lungul Oltelui, prin munți, spre Sibiu. Astfel, bolnița a rămas pe muchia dealului care se ridică înspre vest, lângă cimitir.
Supranumită “giuvaerul secolului XVI de la Cozia”, bolnița Sf. Apostoli impresionează prin silueta sa aparte, cu pereți înalți și proporții foarte reduse. Zidită din piatră și cărămidă, bolnița are un plan treflat, cu pridvor închis cu arcade care se sprijină pe ziduri groase, și nu pe coloane, ca la Biserica Sf. Treime. Pronaosul lipsește, din pridvor intrându-se direct în naos. La exterior se remarcă cornișa formată din mai multe rânduri de cărămizi dispuse în zigzag (dinți de fierăstrău), separate între ele prin linii de cărămizi orizontale. Turla octogonală, zveltă, se ridică pe un tambur pătrat.
La interior, în partea stângă, sub podeaua de lespezi, se află mormântul unui fost egumen la Cozia, Mihai, care a trăit pe vremea lui Constantin Brâncoveanu. Pictura originală de la jumătatea secolului al XVI-lea, operă a autorilor David și Raduslav, se păstrează în întregime. Prin compoziție, culoare și prin expresivitatea portretelor, fresca bolniței de la Cozia se înscrie ca un reper major în arta plastică românească. Pictura bolniței a fost restaurată de Constantin Blendea.
În perioada 1880-1920, cât timp mânăstirea Cozia a fost folosită în alte scopuri, bolnița a adăpostit obștea de călugări.
În prezent, în Bolnița Sf. Apostoli se oficiază numai Sfânta Liturghie în ziua hramului (29 iunie) și slujbe ocazionale, de înmormântare.
CORPUL DE CLĂDIRI ALE INCINTEI
Chiliile pentru adăpostirea monahilor s-au ridicat odată cu Biserica Mare, în secolul al XIV-lea, formând incinta mânăstirii și o cetate de apărare. Acestea aveau aspect de cetate închisă, cu ferestre în interior și crenele de apărare în exterior. Zidurile formau un patrulater care se întindea până la șoseaua actuală. Restaurările din timpul lui Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu au modificat aspectul chiliilor, aceștia reparând, modificând și adăugând chiliilor balcoane și construind cele două fântâni din incintă. De la restaurarea făcută de Constantin Brâncoveanu s-au păstrat și astăzi la Mănăstirea Cozia vechile chilii numite “camerele domnești” din partea de miazăzi, patru camere boltite mari și una mică, iar alta la nivelul cetății, toate spațioase și cu bolți. Tot din acea perioadă datează cele patru cerdace și cuhnia sau bucătăria veche brâncovenească, cu o mare boltă conică, cu coș cilindric și vatră întinsă.
În partea de sud-est a incintei Mânăstirii Cozia, în șase încăperi de la parter și etaj, s-a reorganizat în anul 1983 muzeul mânăstirii, o colecție de vechi obiecte bisericești. Sunt expuse aici icoane vechi din secolele XIV-XIX, pictate pe lemn și sticlă, obiecte de cult, tipărituri în limba română, cu caractere chirilice, precum și tipărituri slavone și grecești. O parte sunt imprimate în vechea tiparniță din Episcopia Râmnicului, iar altele în țară sau străinătate. În muzeul Mânăstirii Cozia sunt expuse importante manuscrise, evanghelii ferecate în metal și pietre prețioase, Psaltirea lui Dosoftei în versuri, Cazania Mitropolitului Varlaam, fragmente din sculpturi în piatră din secolul al XIV-lea și bucăți din piatra originală de pe mormântul lui Mircea cel Mare. S-au păstrat în colecție obiecte aparținând unor stareți și călugări cozieni. În cerdacul lui Mircea este de observat proiectul de stemă a Principatelor Unite (capul de bour și vulturul reprezentând unirea Moldovei și Țării Românești), iar în celelalte camere ale muzeului sunt prezentate documente ilustrând evenimente din timpul lui Mircea cel Mare și din istoria Mânăstirii Cozia.
În „Cerdacul lui Mircea”, aflat în corpul estic de chilii, dinspre râul Olt, Grigore Alexandrescu a scris în vara anului 1842 cunoscuta poezie “Umbra lui Mircea la Cozia”, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română.
Pe latura de nord a incintei, sub foișorul chiliilor, se află o fântână care a fost construită pentru a servi nevoilor curente ale mânăstirii, aflându-se aproape de vechea bucătărie. Această fântână, datată în 1517, se numește “Fântâna lui Neagoe Basarab”, după numele domnitorului în timpul căreia a fost construită.
În curtea mânăstirii mai există o fântână, situată în lateralul Bisericii Mari. Fântână cu bazin de piatră de formă octogonală, având la mijloc o cruce de piatră cu inscripție, este o lucrare tipică epocii lui Neagoe Basarab și poartă numele de “fială”, “baptizer” sau “izvor”. Inițial, în interiorul bazinului acestui baptisteriu existau patru capete sculptate în piatră, din ale căror guri curgea apă, în prezent păstrându-se doar unul. În conștiința populară s-a împământenit credința că dacă cineva își pune o dorință și aruncă un bănuț în fântână, dorința îi va fi îndeplinită.
Surse:
Site-ul oficial al Mânăstirii Cozia
Sfânta Mânăstire Cozia – scurtă prezentare (expusă la intrarea în Biserica Mare a Mânăstirii Cozia)
Marin Pretorian, “Mănăstiri și Schituri din Mitropolia Olteniei”. Ed. Sfintei Mitropolii a Olteniei, 1942
I. B. Georgescu, „Mânăstiri oltenești – Bolnița Coziei”. Arhivele Olteniei , 07, nr. 35, ianuarie – februarie 1928
Alexandru A. Vasilescu, „Descrierea și proectele de fortificație a mînăstirilor mai însemnate și a locurilor strategice din Oltenia, întocmite în 1731 de inginerul Maior I. C. Weiss”. Arhivele Olteniei , 07, nr. 37-38, mai – august 1928
Ion Donat, „Fundațiunile religioase ale Olteniei. Partea I-a: Mânăstiri și schituri”. Arhivele Olteniei , 15, nr. 86-88, iulie – decembrie 1936
Arhimandrit Gamaliil Vaida, “Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare” – ediția a III-a. Ed. Episcopiei Râmnicului și Argeșului, Râmnicu Vâlcea, 1986.
G. Mămularu, „Suferințele Mânăstirii Cozia în secolele XIX și XX”
Conf. univ. dr. Marius Telea, “Renașterea Paleologilor și influența ei asupra culturii românești”. Altarul Reîntregirii, Serie nouă, Anul XIII, Nr. 1, ianuarie-aprilie, 2008