Noaptea Muzeelor la Muzeul de Arta din Craiova

Cu ocazia evenimentului “Noaptea Muzeelor” din 16 mai 2015, Muzeul de Artă din Craiova va prezenta simultan publicului craiovean, dar și celui din capitală, două proiecte expoziționale. La Muzeul de Artă din Craiova  se va deschide în seara zilei de 16 mai în Sala Oglinzilor expoziția “Ipolit Strâmbu”, ce va putea fi vizitată în intervalul orar 17:00-00:00. Expoziția va avea un caracter temporar, rămânând pe simeze doar câteva zile. La București, între 13-16 mai, Muzeul de Artă din Craiova va participa la evenimentul “Art Safari” cu proiectul “Tradiționalism/ Modernism”, ce include lucrări de Ion Țuculescu, Eustațiu Stoenescu, Dimitrie Ghiață, Corneliu Michăilescu, aflate în patrimoniul muzeului.

Palatul Constantin Mihail (Muzeul de Arta)
Palatul Jean Mihail (Muzeul de Arta)

Pe lângă prezentarea colecțiilor permanente, Muzeul de Artă din Craiova va începe o serie de microexpoziții  temporare în Sala Oglinzilor. Aceste microexpoziții vor prezenta lucrări din depozitele Muzeului de Artă din Craiova ce aparțin unor artiști remarcabili. Odată cu “Noaptea Muzeelor”, prima din aceste expoziții va fi dedicată pictorului Ipolit Strâmbu, un reprezentant emblematic al picturii românești  din prima jumătate a secolului XX. Artistul originar din comuna Bratilov – județul Mehedinți  a locuit o perioadă la Craiova înainte de a-și continua studiile la München și Paris. Pictorul Ipolit Strâmbu a atins subiecte clasicizante, având o solidă formație figurativă, fiind legat stilistic de bagajul formativ din Munchen și Paris, racordat la pictura occidentală. Lucrările vor fi expuse pe șevalete în Sala Oglinzilor, cel mai somptuos spațiu din muzeu.  Lucrarea “Două prietene” va fi masterpiece-ul expoziției. Lucrările artistului Ipolit Strâmbu aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova reprezintă dimensiunea domestică a vieții cotidiene, viziunea standardizată a frumuseții feminine. Eleganța căutată a personajelor, femei, păstori, țărănci, un întreg univers idilic ne redă o perspectivă hedonistică și nostalgică a vremurilor trecute, cu iz sentimental, opera sa prezentând certe influențe prerafaelite. În același  spațiu va rula pe un ecran un film cu o serie de lucrări ale artistului și o scurtă  prezentare a operei acestuia. Deoarece lumina este un factor important în creația sa, se insinuează supranatural în lucrările artistului, organizatorii expoziției se vor opri asupra acestui aspect în filmul de prezentare.

Proiectul expozițional TRADIȚIONALISM/MODERNISM  prezentat în cadrul Art Safari – 2015 este gândit din perspectiva rolului pe care o instituție muzeală trebuie să îl aibă în spațiul public contemporan. Depășind faza „arhivistică” a epocilor precedente, muzeul nu mai este un simplu trezorier al valorilor artistice, el trebuie să fie un modelator activ în piața culturală, implicând societatea și conștientizând membrii acesteia, nu doar de valorile pe care le deține, ci și de avantajele civilizatorii ale unei existențe trăite prin intermediul culturii vizuale. În acest sens, conceptul  propus se dorește a fi nu doar o simplă expunere a unor artiști cunoscuți în istoria artei românești, ci o punere în oglindă a unor formule vizuale, aparent antagonice, care însă se completează într-o firească simbioză. Alăturarea unor artiști tradiționaliști, atașați de o imagine realistă, așa cum sunt Dimitrie Ghiață și Eustațiu Stoenescu cu alții precum Corneliu Michăilescu și Ion Țuculescu, a căror vizualitate este marcată de o gândire imaginativă nonconformistă, dă un sens actual conceptului de muzeu, loc în care înțelegerea tradiției oferă  un sens coerent contemporaneității.

Scroll to Top