Participare evenimente Craiova: Festivalul Maria Tanase si expozitie Albert Dobrin

De când am înființat categoria de Evenimente pe site-ul www.monumenteoltenia.ro, ne-am propus să promovăm evenimentele și manifestările culturale care se desfășoară în clădiri sau spații monumentale din Oltenia sau care sunt organizate de instituții de cultură care își au sediul în aceste monumente. Astfel am dezvoltat o relație de parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj (C.J.C.P.C.T. Dolj), organizator al unora dintre cele mai mari evenimente și festivaluri de profil din Craiova, din regiune și chiar din țară: Târgul Meșterilor Populari, Festivalul „Ioana Radu” și proaspăt încheiatul Festival „Maria Tănase”.

La această a XXIII-a ediție a Festivalului – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase”, am avut plăcerea ca Asociația Monumente Oltenia să se numere printre partenerii media care au promovat evenimentul. Acest statut ne-a permis accesul în sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, locul de desfășurare a concertelor din cadrul festivalului, de unde am putut transmite urmăritorilor noștri imagini și informații de la eveniment. Pentru acest articol de pe blog am păstrat o părere subiectivă (că așa-i pe blog) pe care ne-ar plăcea, totuși, să v-o împărtășim.

Nu ne-am fi așteptat niciodată ca un festival de muzică populară să fie atât de atractiv pentru tineri, dar am văzut oameni foarte cool atât în public, cât și pe scenă. Cei de pe scenă au fost tineri talentați, la început de carieră, dar unii dintre ei deja cu o mare experiență a concursurilor, a spectacolelor și a cântatului în fața unui public numeros. Câștigătoarea marelui trofeu al festivalului ne-a impresionat nu doar prin calitățile vocale excepționale și selecțiile muzicale deosebite, ci și prin naturalețea și lipsa de trac afișate și prin siguranța cu care și-a rostit cuvintele de mulțumire. Fără doar și poate, un om talentat și ambițios în aceeași măsură! Cât despre tinerii din public (desigur minoritari, dar totuși!), ne-a bucurat să îi vedem venind la spectacolele de muzică populară, fredonând, apludând sau bătând ritmul din mână sau picior în același timp cu tempo-urile orchestrelor. O altă categorie de tineri pe care n-avem cum să o omitem este cea a voluntarilor Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, care au ajutat, probabil, la organizarea până la perfecțiune a festivalului, permițându-și și ei “luxul”, în timpul reprezentațiilor, de a se odihni pe scările Naționalului și a se bucura de muzica pe care, într-o oarecare măsură, și ei ne-au oferit-o!

Încheiem mica intervenție personală și subiectivă despre Festivalul “Maria Tănase” cu felicitări adresate organizatorilor, participanților, câștigătorilor, orchestrelor, juriului, partenerilor, publicului și tuturor entităților implicate în succesul unui festival care sperăm să ajungă la centenar!

Marele Premiu al Festivalului - Chisăliță Andreea Ioana – voce – jud. Suceava
Marele Premiu al Festivalului – Chisăliță Andreea Ioana – voce – jud. Suceava

Cu o jumătate de oră înainte de începerea Galei Festivalului – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase” de vineri, 2 octombrie 2015, la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova a avut loc vernisajul expoziției de fotografie a lui Albert Dobrin, intitulată „Peoples between Life and Still Life”. Într-o atmosferă relaxată, prietenească, așa cum ne-am obișnuit la “Tradem”, expoziția a fost inagurată în prezența autorului și prezentată de tatăl acestuia, Marius Dobrin, și Luiza Mitu de la CCTD. Participanții au putut admira un mix de 22 portrete și fotografii arhitecturale în alb și negru, care vor rămâne pe simezele Galeriei Vollard a instituției timp de două săptămâni. Noi vă invităm să mergeți să vedeți expoziția lui Albert Dobrin, în special pentru portretele sale fantastice, care ne-au transmis stări și ne-au vorbit fără cuvinte.

Expozitie foto Albert Dobrin la Tradem
Expozitie foto Albert Dobrin la Tradem
Scroll to Top