Se inchide sala de spectacole a Operei Romane Craiova

Opera Româna Craiova a emis astăzi, 22 februarie 2016, un comunicat de presă prin care anunță închiderea sălii de spectacole a instituției. Decizia a fost luată în urma comunicării rezultatului expertizei tehnice realizate de Primăria Municipiului Craiova în cadrul proiectului tehnic care vizează reabilitarea și restaurarea clădirii corpului central al Colegiului Carol I și al Operei Române Craiova. Astfel, conducerea instituției a decis închiderea sălii de spectacole până la finalizarea procesului de execuție.

Liceul Carol I, Craiova - detalii intrarea în Opera Română
Liceul Carol I, Craiova – detalii intrarea în Opera Română

Opera Română Craiova își va continua activitatea, programul de spectacole urmând să fie reconfigurat în funcție de sălile ce vor fi identificate în Craiova sau în zona Olteniei.

Spectatorii care au achiziționat bilete pentru spectacolele următoare sunt așteptați la agenția de bilete pentru returnarea banilor. Precizăm că agenția de bilete se va muta în clădirea administrativă a Operei din strada Mihai Viteazul nr. 7, în cadrul Biroului Promovare, Imagine, Relații Publice.

Scroll to Top