19
Oct-2015

Stagiunea Europa – Saptamana Austria: Recital de vioara si chitara la Muzeul de Arta

Marți, 20 octombrie, ora 19:00, la Palatul Jean Mihail – Muzeul de Artă Craiova are loc un recital de vioară și chitară susținut de Simona Venslovaite și Nikolaus Göhl de la Universität für Musik und Dorstellende Kunst Wien. Recitalul celor doi artiști face parte din seria de manifestări dedicate Săptămânii Austria din cadrul Stagiunii Europa 2015/2016, eveniment organizat de Filarmonica Oltenia.

Recital Duo ohne Worte la Muzeul de Arta Craiova

Recital Duo ohne Worte la Muzeul de Arta Craiova

Simona (vioară) și Nikolas (chitară) formează “Duo ohne Worte” – Duo fără Cuvinte. Înființat în urmă cu doi ani, Duo “Duo ohne Worte” este receptat deja cu entuziasm de publicul din Austria, Germania și Lituania. Leo Brouwer, renumit compozitor de chitară al secolului 20, a spus în cadrul unui masterclass despre ”Duo ohne Worte”: ”Dacă aș câștiga la loterie, aș plăti un contract pentru acest minunat duo.”

Simona Venslovaite și Nikolas Göhl au format acest duo în perioada studiilor la Viena, cu prof. Brigitte Zaczek. De atunci, au participat la câteva masterclass cu muzicieni celebri la nivel mondial, cum ar fi Alvaro Pierri și Leo Brouwer. “Duo ohne Worte” are un repertoriu bazat pe aranjamente muzicale pentru vioară și chitară, dezvoltând un sound special, din baroc până în modernitate. Programele sale includ lucrări de Arcangelo Corelli, Franz Schubert, Béla Bartók, Manuel de Falla, Arvo Pärt, Egberto Gismonti and Astor Piazzolla.

0

 likes / 0 Comentarii
Share acest post

Adaugă comentariu


Click pe formular pentru scroll