Vernisajul expozitie In camp electric, la Galeria Odeon din Bucuresti

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță vernisajul expoziției “În câmp electric”, eveniment care va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19.00, în Galeria Teatrului Odeon din București, Calea Victoriei 40-42. Proiectul “În câmp electric” este inclus în programul de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative derulat la Conacul Otetelișanu, casa în care s-a născut și a fost educat Petrache Poenaru, reformator al învățământului românesc și inventator al stiloului. Rezidența s-a desfășurat în perioada 1-10 iulie, la Benești – județul Vâlcea, un sat aflat la 40 de kilometri de Craiova.

Vernisaj In camp electric 2015
Vernisaj In camp electric 2015

Opt artiști au fost invitați să imagineze povești în casele încărcate de atâta istorie, odăile în care își imagina lumea un vizionar ca Petreache Poenaru sau locul în care desena, cândva, Constantin Lecca, artistul care-și adjudeca, pe la 1800, meritul de a fi fost primul de pe aceste meleaguri care îndrăznea să picteze icoane în stil occidental sau primul care, alături de boierii Otetelișeni, a tipărit reviste și cărți la Craiova. Invitații de anul acesta sunt pictori consacrați, apreciați în lumea artistică bucureșteană și internațională: Cornelia Gherlan, Dan Isailă, Delia Zoița, Daniela Zbarcea, pictorița pariziană Marie- Hélène Fabra, Silvia Trăistaru, Suzana Dan, Vasile Tolan și fotografa Mirela Bichigeanu.

O parte dintre lucrările realizate în cursul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu, tablourile urmând să fie expuse în cadrul unui eveniment unic, care va avea loc la Galeria Odeon din București. Ne bucurăm de expertiza dnei Mihaela Varga, fost director al Muzeului Național Cotroceni, expert în pictura românească. La eveniment va fi prezent și bucătarul iranian Rezza Munteanu, la rândul său un remarcabil creator, expert în arta culinară.

Promotor al culturii și al evenimentelor de înaltă ținută, Fundația “Domeniul Otetelișanu” susține un amplu program de rezidențe culturale la Conacul de la Benești. În ultimii ani, conacul a găzduit o lungă serie de evenimente de anvergură, printre care colocviul pentru excelență în presă – organizat cu sprijinul Institutului Polonez, workshop-uri pentru film documentar, sub îndrumarea regizorilor Copel Moscu și Napoleon Helmis, rezidențe pentru pictură, care s-au bucurat de participarea unora dintre cei mai valoroși artiști contemporani, sau rezidențe de etnografie, derulate cu sprijinul mai multor misiuni diplomatice la București.

În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova. Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827, sub complicatul nume de “condeiul portăreț alimentându-se el însuși cu cerneală”.

Scroll to Top