12
May-2019

Vorba painii la „Dolju-n bucate“, la Galeriile Cromatic din Craiova

Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită miercuri, 15 mai 2019, ora 12:00, la Galeriile „Cromatic“ ale instituției, la evenimentul Vorba pâinii la „Dolju-n bucate“, organizat cu sprijinul voluntarilor din localitățile Afumați, Calafat, Bârca, Urzicuța, din Asociația Macedonenilor din Romania, Asociația Vlahilor din Bulgaria, Căminul Cultural din Florentin – Bulgaria și de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. Sunt invitați alături de organizatori conf. univ. dr. Carmen Banța, de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, și Doru Ciolacu, realizatorul emisiunii „Ţăst-show“ de la TVR Craiova.

Vorba painii la Dolju-n bucate

Vorba painii la Dolju-n bucate

Acest eveniment este construit în jurul simbolisticii pâinii, fiind reprezentată sub diversele forme pe care le regăsim în existența de zi cu zi a oamenilor de la sat, la marile sărbători de peste an sau în momente importante ca nunta, botezul, înmormântarea. Expoziția gastronomică va fi completată cu o demonstrație practică de frământare a pâinii. De asemenea, va fi lansat un mini album al evenimentelor „Dolju-n bucate“ organizate încă din anul 2014, cu fotografii realizate de membri ai echipei C.J.C.P.C.T. Dolj, de fotoreporterul Tibi Bologh și de Andreea Melinescu, fondatoarea Asociației April Hub.

În jurul meselor cu bucate se vor face auzite povestiri despre copilăria de altădată, viața satului, despre rădăcini, identitate, dragoste pentru pământ, greutăți, nevoi, așteptări.

De la început, din 2014, proiectul „Dolju-n bucate“ a implicat îndeosebi comunitatea locală,  cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. Importante momente „Dolju-n bucate“ s-au organizat în colaborare cu localitățile Dăbuleni, Calafat, Bârca, Urzicuţa, Giurgița, Izvoare, Pielești, Grecești, Cernătești, Ghidici, Maglavit, Mischii, Bratovoești, Afumați, cu Forumul de Prietenie Româno – Macedonean și Casa de Cultură „Amza Pellea“ din Băilești, A.T.R.ECO, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, asociațiile studențești de la Facultățile de Litere și Horticultură din cadrul Universității din Craiova, Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

La Craiova, evenimente „Dolju-n bucate“ au fost organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj în Galeriile „Cromatic“, în holul central al Universității din Craiova, la Casa Universitarilor, la Teatrul pentru copii și tineret „Colibri“ și la Teatrul Național „Marin Sorescu“.

Fiecare comunitate rurală s-a reprezentat prin port popular, prin preparate tradiționale specifice acestui județ, Olteniei, altor regiuni românești sau românilor de peste Prut, a căror bucătărie este păstrată aici de cei pe care viața i-a adus în acest colț de țară.

Oaspeții s-au mai delectat cu frumusețea cântecelor populare interpretate de Liviu Olteanu – acompaniat la vioară de nea Aurică Voinescu – membru al cunoscutului Taraf din Grecești, de solista Maria Camelia Chivu – Ansamblul „Rozele Calafatului“, de Letiția Lungu – rapsod popular – Ansamblul „Rapsozii Desnățuiului“ din Giurgița,  s-au bucurat de jocul tradițional dăruit de Ansamblul „Hora Desnățuiului“  al Casei de Cultură „Adrian Păunescu“ de la Bârca, au admirat „Covorul oltenesc“ țesut în atelierul din comuna doljeană Măceșu de Jos, administrat și promovat de Anca Lozan Dumitrescu, au admirat obiecte decorative din lemn realizate de Rodica și Viorel Dîlganu din Craiova, iile cusute în atelierul Lilianei Dobrițoiu, păpușile din pănuși ale Corinei Matei din județul Vâlcea.

1

 likes / 0 Comments
Share this post:

comment this post


Click on form to scroll