Cod LMI: DJ-II-m-B-08065
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1889, pe temelii de sec. XVI – XVII; ref. 1906
Adresa: Str. Matei Basarab 14
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Biserica Sfântul Dumitru, cunoscută și ca biserica domnească, biserica Băneasa sau Catedrala Mitropolitană, este cel mai vechi și mai important edificiu de cult din Craiova. Situată în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Casei Băniei, biserica a fost reconstruită succesiv, de-a lungul secolelor, pe temelii ce datează, conform unor ipoteze, din jurul secolelor XI-XII. Ctitorită de banul Barbu Craiovescu, rezidită de Matei Basarab, reparată și remodelată de domnitorul Constantin Brâncoveanu și de boieri locali (Obedeanu, Argetoianu) și reconstruită din temelii sub oblăduirea Regelui Carol I, Biserica Sf. Dumitru este în prezent unul dintre cele mai importante centre spirituale și unul dintre cele mai importante obiective turistice din municipiul Craiova.
Ipoteze cu privire la începuturile bisericii
Conform istoricului catedralei Sf. Dumitru, începuturile bisericii par să se confunde cu însăși existența istorică a Craiovei. Deși nu se poate afirma cu certitudine data construirii primei biserici în acest spațiu sau numele primului ctitor, săpături arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care indică faptul că cea mai veche biserică Sf. Dumitru “aparține secolelor VIII-IX”. Alte păreri care nu au fost confirmate din punct de vedere documentar susțin ipoteza conform căreia biserica ar fi fost ridicată în vremea fraților Petru și Asan din dinastia Asăneștilor (secolul al XII-lea), a cneazului Ioan (secolul al XIII-lea) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân (1355 – 1418). Istoricul Petre Constantinescu-Iași leagă construcția bisericii de victoria celui din urmă asupra otomanilor la Rovine (1395).
După cele mai multe opinii istorice, biserica de zid Sf. Dumitru – Băneasa sau Domnească – a fost ctitoria marelui ban Barbu Craiovescu, fiul cel mai mare al lui Neagoe din Craiova, întemeietorul familiei Craioveștilor. Acesta deținea moșia și localitatea Craiova încă înainte de 1500. Numele de Biserica Băneasa i se trage de la faptul că a fost socotită veche ctitorie a familiei Craioveștilor, care a dat un șir lung de bani ai Craiovei, un argument în acest sens fiind și apropierea de Casele Bănești ale acestora. Denumirea de biserică domnească i-a fost atribuit bisericii datorită faptului că din familia ctitorilor săi s-au tras mai mulți domnitori ai Țării Românești (Neagoe Basarab în secolul al XVI-lea, Matei Basarab în secolul al XVII-lea și Constantin Brâncoveanu în secolele ale XVII-lea și al XVIII-lea), fiecare dintre aceștia aplecându-și atenția asupra nevoilor lăcașului de cult.
Biserica în secolul al XVII-lea
Prima menționare documentară a bisericii datează din 11 noiembrie 1645, când într-un zapis se pomenește „Biserica Domnească ot Craiova”. Între 1651 și 1654, biserica este rezidită din temelii de domnitorul Matei Basarab, pisania în slavonă citind următoarele (traducere de istoricul August Pessiacov): „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, întru Sfânta Troiță și întru Dumnezeire nedespărțită în veci amin. Cu puterea milostivului Dumnezeu ziditu-s-a această sfântă biserică și s-a făcut din temelie de iznoavă pe hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, de prea luminatul creștin Io Matei Basarab Voevod, Domnul Țării Românești și doamna lui Elina, pentru că Craiova a fost moșie dăn strămoșie a Măriei sale și s-a săvârșit în luna Octombrie anul 7160 (1652) și a fost ispravnic Danciu Părăianu din Milești”.
Biserica ridicată de Matei Basarab era construită în stil bizantin, avea ziduri groase de doi metri, cinci turle și un turn-clopotniță cu două clopote mari. În 1657, biserica a fost vizitată de patriarhul Macarie al Antiohiei și de diaconul acestuia, Paul de Alep, care a notat: „Am fost întâmpinați la intrarea în Craiova de banul Olteniei, boieri și popor. Aceștia ne-au condus în biserica cea mare, de piatră, zidită de ultimul Matei Vodă, cu hramul „Sfântul Dumitru”, care seamănă întocmai cu biserica din Curte (Curtea domnească din Târgoviște), fiind ridicată pe patru stâlpi înalți și având un aspect luminos și încântător”.
De-a lungul anilor, biserica a suferit mai multe stricăciuni, fiind refăcută în 1690 de către marele armaș Petre Obedeanu. Biserica a mai fost o dată parțial restaurantă în 1699, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când acesta a dispus și refacerea Casei Băniei.
Biserica în secolul al XVIII-lea
Războiul turco-austriac din 1716-1718 aduce stricăciuni bisericii, care e reparată în 1723-1724 de fiul lui Petre Obedeanu, stolnicul Constantin Obedeanu (boier craiovean, stolnic, ulterior consilier imperial austriac și caimacam al Craiovei). Cu această ocazie, biserica este acoperită cu șindrilă, zugrăvită și repictată la interior de Teodosie, Andrei și alți zugravi renumiți ai acelor vremuri.
În anul 1731, austriecii care aveau în stăpânire Craiova au întocmit un plan pentru a întări și fortifica locul pe care se afla Casa Băniei și Biserica Sfântul Dumitru, „fiindcă situația lui era mai înaltă decât a celorlalte locuri din Craiova și întinderea lui nu era atât de mare”. Planul nu a mai fost pus în practică.
Importanța bisericii a crescut foarte mult din anul 1750, când a fost ridicată la rang de episcopie. În acel an, domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1748-1752) a dăruit Casele Bănești episcopului Râmnicului, Grigorie Socoteanu. Domnitorul a încuviințat ca, pe lângă acestea, să fie dăruită Episcopiei și reparată „biserica de piatră unde se cinstește Sf. Mucenic Dimitrie care să se numescă de acum înainte Episcopie în Craiova”. Începând cu acel an, episcopul Grigorie al Râmnicului a înființat aici cea dintâi școală cu dascăl pentru instruirea „copiilor săraci și rămași fără părinți”, considerată de Nicolae Iorga cea mai veche școală din Oltenia.
Alte reparații asupra bisericii mai sunt efectuate în două rânduri de fostul mare clucer, boierul Constantin Argetoianu, în 1770 (în timpul lui Manolache Ruset Vodă) și 1775 (pe vremea lui Alexandru Ipsilanti).
Biserica în secolul al XIX-lea
Începutul secolului al XIX-lea găsește Biserica Sf. Dumitru în plin proces de degradare, pus pe seama unei proaste administrări a fondurilor, moșiilor și proprietăților. În acest context, lăcașul își pierde statutul de biserică episcopală în favoarea Bisericii Madona Dudu. Lovitura de grație vine odată cu cutremurul din 1838, în urma căruia biserica aproape se prăbușește (crapă zidul de la altar, cad cărămizi din turlă etc). Începând cu anul 1849, biserica se închide din cauza stării avansate de deteriorare. Deși au existat numeroase încercări de reparare a bisericii (în 1858 domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica bate medalie pentru a strânge fonduri pentru rezidirea bisericii, în 1861 Cezar Boliac trimite un raport despre starea bisericii Ministerului Cultelor), aceasta rămâne închisă vreme de 40 de ani, timp în care este împrejmuită cu un brâu de fier pentru a nu se prăbuși.
În 1880-1881, un grup de oameni de seamă ai Craiovei, printre care Gheorghe Chițu, G. Aman, August Pessiacov și Gr. Tocilescu, pornesc o acțiune în urma căreia biserica este trecută în rândul monumentelor istorice. Edificiul intră în atenția Regelui Carol I, care își dorea să repare mai multe vechi mânăstiri românești, printre care Mănăstirea Argeșului, Bisericile Sfântul Nicolae Domnesc și Trei Ierarhi de la Iași. Regele cere sfatul lui Henri Révoil, arhitect al guvernului francez în misiune la guvernul român, care studiază ruina Bisericii Sf. Dumitru pentru a stabili oportunitatea reconstrucției acesteia. În raportul său, Révoil elogiază edificiul, remarcându-i proporțiile și felul original în care sunt așezate cărămizile și dispuse arcaturilor, și recomandă refacerea totală a lăcașului. Pentru asemenea sarcină, Révoil recomandă un arhitect priceput în restaurarea mănăstirilor, pe André Lecomte du Noüy.
În anul 1889, Biserica Sfântul Dumitru este dărâmată complet pentru a începe refacerea sa din temelie de către Lecomte de Noüy, sub oblăduirea regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Piatra de temelie a noii biserici e așezată la 12 octombrie 1889. Proiectul noii biserici nu era o imitație a vechii ctitorii a lui Matei Basarab, ci încorpora elemente specifice vremii peste liniile generale ale precedentului lăcaș. Astfel, Lecompte du Noüy a înlăturat zidurile de sprijin ce întrerupeau arcaturile, asemănătoare unor contraforturi în stil gotic, considerând că nu corespundeau arhitecturii din Muntenia.
Prima etapă în reconstrucția noii biserici a durat din 1890 până în 1893 și a vizat structura generală, exterioară, a acesteia. Astfel, biserica a fost construită în planul unei cruci grecești înscrise, stil ce se mai regăsea doar la Biserica Domnească Sf. Nicolae din incinta Curții Domnești din Curtea de Argeș, Biserica Sf. Nicolae din Hârtiești-Argeș, Biserica Domnească din Târgoviște și biserica fostei mânăstiri Văcăreşti din București. Noua biserică avea un pridvor deschis, cu două turle pe pronaos și una mai înaltă pe naos.
Clopotnița originală, zidită din cărămizi romane luate probabil din Mofleni, de la cetatea antică Pelendava, a fost reconstruită sub formă de clepsidră din bârne de stejar. Ulterior, aceasta a fost mutată pe amplasamentul actual, pe marginea de vest a platoului pe care se află biserica, și reconstruită din zidărie.
Biserica în secolul al XX-lea
După 1900, lucrările de interior (pictura, catapeteasma, pardoseala și mobilierul) au trenat foarte mult, angrenând o echipă internațională. Pictura a fost executată în stil bizantin în trei etape, pe parcursul a 26 de ani, între 1907-1933, de pictorii francezi Émile Memphiot (Menpiot) și Bernard Bories. Memphiot ajunsese în Craiova cu puțin timp înainte de demolarea bisericii și avusese timp să realizeze schițe ale frescelor medievale, pe care le-a reprodus ulterior pe pereții noului edificiu. Picturile ornamentale din biserică și pridvor au fost executate de germanul Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjean Iosif Keber (pictorul Catedralei Sfinții Voievozi și al Bisericii Sfinții Apostoli din cadrul Ansamblui Brâncuși din Târgu Jiu). Iconostasul bisericii a fost realizat de Asociația sculptorilor decoratori din București, prin atelierul lui Alexandru Nache, în timp ce ușile împărătești au fost realizate din lemn de tei de sculptorul Constantin Mihail Babic (titular al lucrărilor de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia). Icoana Sf. Dumitru, realizată în mozaic venețian, în email și pe fond de aur, după o acuarelă de Noüy, a fost efectuată de către Societatea “Carrara”, prin italianul Giuseppe Papariti. O copie a acesteia realizată de arhitectul Ion Mincu decorează în prezent Sala Mare a Primăriei din Craiova.
Construcția bisericii a fost finalizată și sfințită pe data de 26 octombrie 1933, cu ocazia hramului Sf. Dumitru. La slujba de sfințire oficiată de episcopul Vartolomei al Râmnicului – Noul Severin, au participat regele Carol al II-lea și Prințul Nicolae, precum și numeroase oficialități locale. Cu această ocazie s-a fixat în zidul bisericii o placă comemorativă: “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Această sfântă și dumnezeiască biserică, în care se cinstește și se prăznuiește hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru, izvorîtorul de mir, ocrotitor al Craiovei, s’a ridicat din nou pe străvechi temelii în anul 1652, de către slăvitul întru pomenire Voevod Matei Basarab Domnul Țării Românești și Elina Doamna, soția sa, în inima acestui oraș așezat pe moșia strămoșească a neamului său Basarabesc și fiind cea mai veche și de frunte biserică din orașul de scaun al Banilor Olteni, mulți domni și boieri dreptcredincioși i-au fost purtători de grijă, în curgerea vremii. Iar după cutremurul din 1838, sfântul locaș ruinându-se a rămas timp îndelungat în cumplită părăsire, până când marele Rege Carol I cel Înțălept, unindu-și gândul cu voința vechilor ctitori, a hotărât să clădească iarăși, din temelii, această falnică și minunată zidire, pentru pomenirea sa, a soției sale Elisabeta Regina și a urmașilor lui.
Piatra de temelie s’a așezat în anul 1889 și lucrările au urmat, cu largul său sprijin, după planurile arhitectului Andre Lecomte du Nouy, desăvârșindu-se supt domnia Regelui Carol II, Voevodul culturii românești, de către Primăria Municipiului Craiova, primar fiind iubitorul de datină și fapta creștină Constantin N. Potârca. Și s’a sfințit această biserică în ziua hramului său, la 26 Octombrie anul 1933, supt păstorirea și cu binecuvântarea D. D. Vartolomeiu, episcop al Râmnicului, Noul Severin.”
În 1939, cu prilejul aniversării centenarului nașterii regelui Carol I, Arhiepiscopia Olteniei a trecut la rangul de mitropolie, Biserica Sf. Dumitru devenind catedrală mitropolitană.
Biserica în secolul al XX-lea
În anul 1976, pictura interioară a Bisericii Sf. Dumitru a fost curățată. Cutremurul de la 1977 a afectat structura bisericii, care a necesitat ulterior lucrări de consolidare. Acestea au fost finalizate în 1978, când biserica a fost resfințită de Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, chiar cu prilejul hramului lăcașului de cult.
Începând cu anul 2006, biserica a fost supusă unor noi lucrări de reparații capitale, conservare și restaurare, finalizate în decembrie 2008.
În prezent, biserica găzduiește moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinților Serghie și Vah, sfetnici ai împăratului Maximian și martiri ai lui Hristos, și ale Sfintei Mucenițe Tatiana Diaconița.
Surse:
Site-ul oficial al Catedralei Sf. Dumitru din Craiova
Vieața Bisericească în Oltenia, Craiova, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, 1941
Articolul “Craiova – Biserica Catedrala Sf. Dumitru” de Vladimir Roșulescu, 2010