Noaptea Cercetătorilor, la Craiova

Universitatea din Craiova organizează pentru a treia oară consecutiv evenimentul european ”Noaptea Cercetătorilor”, vineri, pe 25 septembrie 2015, între orele 18:00-24:00, în Holul Sala Albastră și Holul Central al Universității (str. A. I. Cuza, nr. 13). Acest eveniment se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă și este cu intrare liberă.

Noaptea Europeana a Cercetatorilor 2015
Noaptea Europeana a Cercetatorilor 2015

Craiovenii se vor bucura în acest an de o sumedenie de experimente năstrușnice ce implică întrebuințări ale sticlei, gheață, baloane de ciocolată, magneți, vor observa comportamentul neobișnuit ale metalelor lichide, vor asista la fenomene deosebite puse în evidență de specialiști prin intermediul unor experimente distractive.

Programul evenimentului

Sala Albastră

Ora 18:00 Deschiderea evenimentului

Reprezentanți ai universității și companiilor care au sponsorizat evenimentul Noaptea Cercetătorilor 2015

Ora 18:30 Prezentări Science Cafe

1. Energia nucleară, un pas înainte sau unul înapoi? – lect. dr. Silviu Săraru, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

2. Managementul efluenților radioactivi la o instalație nucleară – stud. Ramela Ciobotea, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

3. Aplicații ale observațiilor satelitare în monitorizarea unor parametri climatici – stud. Roxana Săvulea, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

4. Importanța luminii ambientale pentru siguranța traficului rutier – prof. Florin Matei, elev Theodor Dinu, LT “Mihai Viteazul” Caracal.

5. Miimile de secunde care salvează vieți – stud. Cristinel Vrejiu, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

6. Absorbția atomica utilizată în industria metalurgica – stud. Silvia Țîntă, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

7. Aplicații cu raze X în industria metalurgică – stud. Alina Rotaru, stud. Florin Știrbu, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

8. Ochiul cel mai important instrument optic – stud. Eliza Golgojan, Dept. de Fizică, Universitatea din Craiova.

9. Luminile lumii – prof. dr. Radu Constantinescu, Dept. de Fizica, Universitatea din Craiova.

Premierea prezentărilor susținute de către studenți.

Holul Central al Universităţii

1. Înregistrare vizitatori

2. Spaţiu rezervat sponsorilor evenimentului: SC ALRO SA, BCR, Cummins Generator Technologies, OMV Petrom, SmartID, DASS Center GWA

3. Prezentări de experimente ale Facultăților și Departamentelor Universității din Craiova: Facultatea de Matematică și Științele Naturii, Departamentul de Fizică, Departamentul de Chimie, Departamentul de Geografie, Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Agricultură și Horticultură, Departamentul de Biologie și Ingineria Mediului, AstroED Centrul de Cercetare și Educație în Astronomie.

4. Spațiu destinat copiilor: Desene (desene pe teme științifice), Confecționare de obiecte din hârtie, Face painting, Personaje din desene animate, Baloane de săpun, Feerie cu gheață carbonică

5. Știință și cultură generală – Concursuri pentru elevii din învățământul preuniversitar (gimnaziu și liceu).

Evenimentul se desfășoară simultan în 300 de orașe din Europa, la nivel național având loc în mai multe orașe. Sloganul sub care se va desfășura evenimentul la București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara este #doyouspeakscience.

Mai multe informatii despre eveniment pot fi găsite la adresele web http://noapteacercetatorilor.eu/ sau http://ro-ro.facebook.com/NoapteaCercetatorilor.

Scroll to Top