Video de prezentare a judetului Valcea

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea a lansat astăzi, 29 iunie 2016, un video de prezentare a județului Vâlcea, realizat de Consiliul Județean Vâlcea (imagine-montaj Cosmin Bunea, realizator Bogdan Popescu). Clipul surprinde imagini cu principalele atracții naturale și obiective turistice din județ, precum și cu evenimente de tradiție și modalități de petrecere a timpului liber. În cele aproape 23 de minute, filmul ne poartă prin Valea Oltului, Munții Cozia, Munții Latoriței, Valea Lotrului, Munții Căpățânii, Cascada Lotrișor, Transalpina Ski, ne relevă frumusețile Castrului Roman Arutela și ale mânăstirilor vâlcene (Cozia, Turnu, Frăsinei, Dintr-un Lemn, Bistrița, Arnota, Hurezi), ne îmbie cu ceramică de Horezu și ne îndeamnă la aventură (rafting pe râul Olt și parapantă).

Județul Vâlcea se află în partea central-sudică a României, întinzându-se de-a lungul bazinului mijlociu al râului Olt, fiind înconjurat de Munții Cozia la est și Culmea Căpățânii în vest. Alături de peisagistica pitorească, județul Vâlcea este binecuvântat cu o abundență de monumente istorice și ecleziastice, ceea ce îl transformă în a doua destinație turistică a țării din punct de vedere al popularității sale. Bogățiile județului sunt, de asemenea, reprezentate de sursele de ape curative și miracolele naturale, a căror prezență a încurajat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice.

Mai multe informații despre potențialul turistic al județului Vâlcea puteți afla de la prietenii noștri de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea:

Adresa: Bld. Tudor Vladimirescu, nr. 23, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea

Telefon: 0350/521.100

E mail: cnipt.valcea@gmail.com

Scroll to Top