Cod LMI: DJ-II-a-B-07930
Categoria: B – monument de interes local
Natura: Monument de arhitectură
Datare: 1794
Adresa: Str. Amaradiei 17
Localitate: municipiul Craiova
Județ: Dolj
Ansamblul Bisercii Sf. Nicolae – Amaradia (Belivacă) este un ansamblu arhitectural și religios din Craiova, situat pe str. Amaradiei, nr. 17, ce include Biserica Sf. Nicolae – Amaradia (Belivacă) (cod LMI DJ-II-a-B-07930.01) și turnul de intrare (cod LMI DJ-II-a-B-07930.02). Biserica cu hramurile Sf. Nicolae și Schimbarea la Față, ridicată la finalul secolului al XVIII-lea, păstrează cea mai veche frescă integrală dintr-o biserică din Craiova. În curtea bisericii se află și o cruce de piatră, amplasată în anul 1800.
Biserica în secolul XVIII
Biserica Sf. Nicolae (numită, în trecut, și Sfântul Nicolae – Belivacă sau Sfântul Nicolae ot Trăistari) a fost ctitorită în anul 1794 de Hristea (Cristea) Belivacă, negustor din Craiova, și de Mihail Socolescu. Ea a fost ridicată în mahalaua Trăistari, situată în afara granițelor orașului, pe un important drum comercial. Ctitorul, Hristea Belivacă, a fost un bogat negustor ce se ocupa cu comercializarea vitelor, pieilor și seului.
Citește mai multe despre originea denumirii Belivacă a Bisericii Sf. Nicolae – Amaradia!
Diverse mențiuni documentare anterioare anului 1794 indică faptul că biserica exista deja la acea dată. În plus, în timpul lucrărilor de consolidare din anii 2010-2012 s-a constatat că biserica actuală stă pe fundațiile alteia, mai vechi, având același plan. Se poate ca biserica anterioară să fi fost avariată grav la cutremurul din 26 martie/6 aprilie 1790, iar Belivacă și Socolescu să o fi rezidit.
Biserica în secolul XIX
De-a lungul secolului al XIX-lea, biserica și incinta au cunoscut numeroase avarii, reparații, sistematizări și restaurări.
Cutremurul din anul 1838 a afectat grav turla de pe naos, aceasta fiind apoi demolată.
În 1867 s-au făcut reparații însemnate: a fost refăcut acoperișul, dându-i-se o nouă formă, frescele interioare au fost acoperite cu var în pronaos și pictură în ulei în naos și altar, fațada a fost văruită, unele elemente de arhitectură vopsite în culori, s-a eliminat ancadramentul de piatră al ușii, precum și cele ale ferestrelor, care au fost lărgite. Costurile reparațiilor au fost suportate de Doamna Bălășica (posibilă descendentă a lui Belivacă; văduva unui anumit Gheorghe Tudor și sora colonelului Ioan Solomon, participant la Revoluția din 1821); Ioan Socolescu; Ioan Nițu Marin, precum și de “mahalagii”.
Pisania originală a bisericii nu s-a păstrat, fiind, probabil, eliminată în 1867, când s-a scos și ancadramentul de piatră al ușii. Până în anul 1986, deasupra ușii a existat o pisanie scrisă pe tablă de fier, cu următorul cuprins:
“Această sfântă și dumnezeiască biserică cu hramul Sf. (I)erarh Nicolae și Schimbarea la față, din temelie să vede după portretele zugrăvite în biserică, că este fondată de răposații titori Mihai Socolescu, Cristea Belivacă. S-a sfinițit la 1794. De o fi avut vreun venit, nu s-au găsit nici într-o condică scris di la acei titori. Și după timpuri, azungâ(n)d în ruinare, fi(i)nd desvelită, cât și păreți(i) cu bucele până la temelie ruinată, la 1867 aflându-să iubitoare de biserică D. Do(a)mna Bălășica, sora răposatului D.D. Colonel și mare cv(a)leri Ioan Solomon și soție a răp(o)s(atului) George Tudor de aicia din Craiova, cu a dumne(a)ei singură cheltuială a învelit-o peste tot cu tinichea, cu zighiaburi împrezurată și văpsită peste tot, asemenia și zidul împrejuru(l) biserici(i), le-au reparat cercurile și ciubucele până la temelie și văpsită peste tot cu coloria care să vede p-afară. Și noi, ipitropii, contribuirăm pentru cumpărătoarea crucilor de la turle și poleitul la cruci și pentru zugrăvitu la Pandocrator cu azutoru mahalagiilor și cu azutoru D. Bălășichii, prin care este titoră pentru iubirea bisericii și a Sf. Nicolae, cu a noastră stăruință: Ioan Socolescu și Ioan Nițu Marin. Am scrisu eu Ștefan Mărgineanu, avgust 9. 1867“.
În anul 1870, Bălașa Sinescu (posibilă descendentă a lui Mihai Socolescu) construiește turnul-clopotniță și două chilii în partea de sud a acestuia (demolate în anul 1949), la intrarea dinspre strada Iancu Jianu (fosta stradă Domniței).
În anul 1874 s-a desființat cimitirul din jurul bisericii, odată cu promulgarea Legii sanitare, care interzicea funcționarea cimitirelor în interiorul localităților.
În anul 1888, în biserică are loc un incendiu, provocat de câteva lumânări lăsate nesupravegheate, în urma căruia au ars icoanele împărătești ale Maicii Domnului, Sfântului Nicolae și Sfintei Parascheva. Primele două au fost refăcute de către Năstase Nicolae Zugravu, în anul 1889, contra sumei de 80 lei, conform chitanței păstrate în arhiva parohiei.
Biserica în secolul XX
În anul 1905 s-a demolat casa parohială din partea de nord a bisericii, construită de ctitori, care avea cinci camere și s-a repictat biserica de către pictorul Dumitru Belgun, în tempera.
În anul 1918, trupele germane de ocupație au rechiziționat clopotele vechi ale bisericii, unul cu greutatea de 800 kg, iar altul de 200 kg. Jugurile acestora se păstrează și azi, fiind expuse lângă biserica. Actualul clopot a fost achiziționat prin subscripție publică, în anul 1921.
Prin Legea pentru conservarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 82/29 iulie 1919, Comisiunea Monumentelor Istorice declara Biserica Belivacă monument istoric.
În 1924 s-a demolat potcovăria care era amplasată în partea de răsărit a curții bisericii și avea “aspect urât”, deranjând, prin natura activității, serviciile religioase. În urma desființării construcției, s-a creat acces pentru parohie și dinspre str. Amaradia, iar în anul 1926 s-a construit gardul din fier forjat, care există și astăzi.
Conform Arhivelor Olteniei din anul 1935, parohia Sf. Nicolae-Belivacă deservea 753 familii și 3128 suflete. Parohia mai deținea o casă pe strada Amaradia, nr. 16, un loc de casă în strada Amaradia, nr. 7, și alte 2 terenuri pe strada Jianu.
Între anii 1938 și 1940 s-a refăcut acoperișul bisericii și turlei mici, în stilul tradițional al bisericilor oltenești, iar în anul 1949 s-a electrificat biserica.
În anul 1950 i s-a dat bisericii denumirea Sfântul Nicolae – Amaradia, după numele străzii și cartierului pe care-l deservește.
În perioada 1956-1959 a fost redeschis pridvorul, s-a reconstruit turla naosului și acoperișul în forma actuală și s-a restaurat fresca originală de către pictorii Gh. Rusu și Grigore Stoenescu din București.
Cutremurul din 1977 a avariat biserica, aceasta fiind consolidată între anii 1980-1985. Între anii 1986-1989, vechea frescă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost restaurată de către pictorul Ion Grigorescu, pe baza unui deviz întocmit de către Teodora Ianculescu – Spătaru.
Biserica în secolul XXI
Între anii 2010-2012, ansamblul monument istoric a trecut printr-un proces amplu de restaurare, în baza unui proiect întocmit de d-l arhitect Iulian Cămui. Astfel, la biserică s-au efectuat următoarele lucrări: consolidarea structurii de rezistență, acoperiș nou cu învelitoare de aramă, instalații electrice, termice, sanitare și pluviale noi, sistem de drenaj, hidroizolații chimice, pardoseli din marmură, instalație de climatizare, sistem audio și de alarmare, iluminat arhitectural, sistem de degivrare a acoperișului, spațiu de expunere a obiectelor de patrimoniu, restaurarea mobilierului, tocărie nouă din stejar stratificat, dotare cu obiecte de cult noi. Pictura și paramentul exterior au fost restaurate de către pictorul restaurator Cătălin Palamariu.
La clopotniță s-a realizat consolidarea structurii de rezistență, acoperiș nou cu învelitoare de tablă de aramă, instalații electrice și pluviale noi, scări noi din stejar, tocărie nouă din stejar stratificat, sistem de degivrare, iluminat arhitectural.
De asemenea, s-au construit un grup sanitar, corespunzător exigențelor actuale, garduri de incintă din zid, pangar și aghiasmatar, iar gardul dinspre strada Amaradia a fost restaurat. Curtea a fost reamenajată și s-au realizat alei din piatră cubică de granit. Crucea de piatră a fost restaurată.
Arhitectura bisericii Sf. Nicolae – Belivacă
Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia și Țara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade și coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise.
Biserica prezintă un plan în formă de cruce, cu două turle deschise: una pe naos și alta pe pronaos. Este prima biserică de mir din Oltenia construită cu două turle deschise, fapt ce sugerează o putere financiară și dorința a ctitorilor de a construi ceva inedit.
Pictura bisericii Sf. Nicolae – Belivacă
Pictura originală, în frescă, datează din jurul anului 1794, fiind de o valoare istorică și artistică notabilă. Din punct de vedere artistic, această pictură înglobează, în tradiția reprezentărilor bizantine, trăsăturile specifice picturii post-brâncovenești, precum și tradițiile locale ale picturii școlii oltenești a sfârșitului de secol XVII și început de secol XVIII, având culori vii și luminoase, decorații bogate în elemente florale, cu aureole în relief și veșminte poleite cu aur.
Este printre puținele picturi post-bizantine tip frescă ce se mai găsesc astăzi la biserici din Craiovei și cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraș.
Numele zugravilor se păstrează în pomelnicul pictat pe zid, la Proscomidiar: Marcu și Tudor.
Stucurile de pe frontispiciu (basorelief pictat), care reprezintă pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ca apărători ai intrării în biserică (raiul pământesc), unice într-o biserică ortodoxă din Țara Românească, sunt de inspirație barocă.
Arborele lui Iesei, alcătuit în stuc acoperit cu foiță de aur, pe catapeteasmă, este, de asemenea, de factură barocă.
Doamnele din familiile ctitorilor, pictate pe pereții pronaosului, sunt îmbrăcate în mod diferit: cele mai în vârstă – în straie tradiționale, cu broboadă pe cap, iar cele mai tinere – după moda apuseană, cu căciulițe îmblănite, decolteu și coliere la gât. Probabil că Belivacă, în peregrinările sale de negustor și cărăuș, cercetase și biserici catolice din Banat și Transilvania și și-a dorit astfel de alcătuiri, inedite pentru aceste locuri, la ctitoria sa din mahalaua Trăistarilor.
Importante sunt și cele două picturi laice exterioare, de pe fațada de sud a bisericii: o reprezentare alegorică a morții (înfățișată ca un “memento mori”, purtând coasa și călărind în galop) și un ofițer călare. Imposibilitatea descifrării inscripțiilor originale și intervențiile ulterioare nefericite asupra tabloului în care este reprezentat ofițerul au lăsat loc diverselor teorii, care au umplut numeroase file de lucrări istorice și continuă să atragă atenția istoricilor. Unii cercetători au considerat că acesta este însuși Tudor Vladimirescu, care a locuit o perioadă în preajma bisericii, iar alții cred că este unul dintre ctitori sau donatori.
Turnul de intrare
Turnul de intrare, cu rol de clopotniță, ridicat în anul 1870 de Bălașa Sinescu, asigură accesul în incinta bisericii dinspre strada Iancu Jianu. Până în anul 1925, aceasta era singura intrare în incintă, biserica neavând deschidere la strada Amaradia. Pe latura de răsărit a curții era o potcovărie deținută de parohie, demolată în 1924.
Arhitectura turnului de intrare este specifică sfârșitului secolului al XIX-lea, diferită total de cea a bisericii.
Este printre puținele turnuri de intrare rămase nedesființate la vechile biserici ale Craiovei. Mai întâlnim turnuri-clopotniță doar la bisericile Sf. Treime, Oota, Hagi Enuș și Cimitirul Sineasca (pentru fosta biserică Podbanița).
Surse:
Istoric biserica Sf. Nicolae Amaradia (Belivacă)
Website Parohia Sf. Nicolae – Amaradia (Belivacă)
Arhivele Olteniei, 14, nr. 79-82, mai-decembrie 1935