Noaptea Muzeelor 2016 la Craiova

Pe data de 21 mai 2016 are loc Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment în cadrul căruia mii de muzee și instituții culturale din 30 de țări europene își deschid porțile în aceeași noapte pentru a fi vizitate de milioane de europeni. Anul acesta, Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă și Casa Universitarilor din Craiova îi așteaptă pe craioveni până la ore înaintate din noapte cu expoziții de excepție. Intrarea în unitățile muzeale cu ocazia Nopții Muzeelor este liberă!

PROGRAM NOAPTEA MUZEELOR CRAIOVA 2016

La Muzeul de Artă din Craiova, vizitatorii sunt așteptați între orele 18.00 și 02.00 cu un eveniment inedit, “Corneliu Baba – Pagini de jurnal, corespondență”, ce marchează inaugurarea donației Corneliu Baba ce va îmbogăți patrimoniul muzeului. Expoziția va fi organizată într-un spațiu care nu a mai fost deschis publicului și care va fi inclus în circuitul muzeal.

Palatul Jean Mihail Craiova
Palatul Jean Mihail Craiova

De ‪Noaptea Muzeelor, și Muzeul Olteniei vă așteaptă să vizitați expozițiile tematice de la secțiile de Istorie – Arheologie, Etnografie – Casa Băniei și Științele Naturii! Sâmbătă, 21 mai 2016, între 19.00 și 03.00, accesul va fi gratuit în toate cele trei spații expoziționale ale instituției. Citiți mai multe detalii aici!

Noaptea Muzeelor Craiova 2016 - Muzeul Olteniei
Noaptea Muzeelor Craiova 2016 – Muzeul Olteniei

Universitatea din Craiova participă în 2016 pentru prima data la Noaptea muzeelor!  Vă așteaptă să vizitați Colecția multiculturalității, găzduita la Casa Universitarilor (Casa Nicolae Romanescu, Calea Unirii, nr. 57).

Între orele 21:00-24:00, puteți vizita Colecția multietnică a Universității, ce conține segmente de cultură populară identitară a etnicilor din Oltenia: costume tradiționale, obiecte specifice, reprezentative ale rromilor, italienilor, bulgarilor, cehilor, slovacilor, grecilor, evreilor, macedonenilor și albanezilor.

Noaptea Muzeelor 2016 la Casa Universitarilor din Craiova
Noaptea Muzeelor 2016 la Casa Universitarilor din Craiova

Despre Noaptea Europeană a Muzeelor

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 12-a ediție. Mii de muzee și instituții culturale din 30 de țări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3000 de muzee din toată Europa în data de 21 mai.

În România evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor, Network of European Museum.

Scroll to Top