29
Sep-2013

Craiova a scris Povesti Calatoare

Nicio lună fără ca inima Băniei, Craiova, să nu își deschidă brațele pentru vizitatori-bloggeri-călători veniți să descopere frumusețile Olteniei! Dacă acum o lună scriam un articol despre vizita altor colegi de blogosferă de turism în reședința județului Dolj, ieri am avut plăcerea să-i ghidăm puțin prin oraș pe simpaticii (și curioșii) Noemi și Andrei de la Povești Călătoare. Amatori de munte, mare, biciclete, plimbări prin țară și străinătate și aventuri, cei doi bloggeri călători și-au ales lumea drept teren de joacă și o explorează din aproape în aproape.
Ieri a fost rândul Craiovei să fie descoperită într-o după-amiază și-o seară alături de noi, pe un traseu care a cuprins multe monumente istorice și obiective turistice. Punctul de întâlnire a fost Biserica Sf. Ilie din centrul orașului, plimbarea continuând de aici pe Calea Unirii în sus spre Piața Mihai Viteazul. De la Palatul Administrativ și fostul Hotel Palace ne-am îndreptat pașii spre Biserica Sf. Treime, CN Carol I și Teatrul Liric până la Secția de Istorie a Muzeului Olteniei, pe care am vrut să o vizităm, dar nu am putut pe motiv că nu există nicio expoziție amenajată (doar una în curs de amenajare). De la Biserica Madona Dudu am trecut pe lângă fostul Han Puțureanu înspre Catedrala Mitropolitană și Casa Băniei (care tocmai se închisese când am ajuns noi acolo) și am continuat până în fața CN Frații Buzești, unde am făcut un scurt popas pentru poze în dreptul Monumentului Frații Buzești.

Monumentul Fratii Buzesti

Monumentul Fratii Buzesti

Trecând pe Bulevardul Știrbei Vodă, pe lângă Casa Mărăscu (sediul Radio Oltenia Craiova), am ajuns din nou pe Calea Unirii și am închis cercul întorcându-ne pe lângă Hotel New York și Hotel Casino Minerva înapoi în zona 0. Din mersul mașinii, în drum spre Parcul Romanescu, am văzut Palatul Banca Comerțului – Primăria, Teatrul Național și Universitatea din Craiova, dar și superbele case de sfârșit de secol XIX de pe strada Simion Bărnuțiu. În parc am dat o tură tradițională, care a cuprins principalele atracții (lacul, Podul Suspendat, Castelul Fermecat, casa grădinarului, grădina zoologică, teatrul de vară, Casa Bibescu), dar și mai recentul velodrom.

Cu Noemi (dreapta) pe Podul Suspendat din Parcul Romanescu

Cu Noemi (dreapta) pe Podul Suspendat din Parcul Romanescu

Dacă Andrei a rămas fermecat de velodrom, pe care îl vede perfect pentru câteva concursuri și competiții de ciclism, Noemi cred că s-a îndrăgostit iremediabil de arhitectura veche a caselor boierești. Ambii s-au declarat impresionați de Parcul Romanescu, coroană indiscutabilă a monumentelor Craiovei! Iar noi … noi am apreciat curiozitatea lor și dorința de a cunoaște cât mai multe, încercând să răspundem, pe cât am putut, tuturor întrebărilor celor doi. Ne-a făcut plăcere să le fim ghizi prin Craiova pentru o zi și îi așteptăm cu drag să revină și să îl aducă cu ei și pe simpaticul motan Șosețică! Până data viitoare, urmăriți-le aventurile pe blog sau pe pagina de Facebook!

1

 likes / Un Comentariu
Share acest post

Comentariile sunt închise.